plăcerea lecturii

De ce Cititorul?

Articolul din 19 ianuarie 2017, Înaintea descălecării, spunea povestea începutului: înregistrarea domeniului, lunile de muncă care au pregătit lansarea, alegerea zilei de 17 ianuarie ca dată de început.

Ce n-am notat atunci a fost zbuciumul dinaintea stabilirii numelui, căci Condeierul a fost mai degrabă un compromis — prima alegere și cea mai potrivită pentru ceea ce îmi doream să fie noul site/blog fusese Cititorul, dar nici cititor.ro și nici cititorul.ro (spre care de altfel înclinam cel mai mult) nu erau disponibile.

Apoi, în august 2018, ICI București a anunțat o nouă politică de înregistrare și mentenanță anuală a domeniilor .ro ceea ce a făcut ca multe din domeniile blocate să devină, în timp, disponibile.

Mult timp am dat uitării gîndul inițial (Condeierul devenise destul de cunoscut), dar, dintr-o întîmplare, în urmă cu două săptămîni, am descoperit că domeniul, după care tînjisem atît, e disponibil. Totul se limpezea acum: am înregistrat cititorul.ro și am început munca de mutare a articolelor, dar și de înlocuire, în interiorul acestora, acolo unde a fost cazul, a oricărei referințe la Condeierul. Deși poate nu e „corect”, am considerat că păstrarea vechiului nume ar fi dat naștere unor confuzii nedorite.

Am păstrat la vechea adresă doar două povești care nu-și aveau locul în noua casă. Curînd va trebui să fac o triere mai serioasă a articolelor, iar pe cele personale să le mut pe blogul ce le e dedicat, lainic.ro.

Cît despre vechiul domeniu, condeier.ro, încă nu sînt hotărît dacă să-l păstrez pentru un proiect viitor, căci deja s-au adunat prea multe, ori să-l dăruiesc cuiva care să-l folosească cu mult mai bine.

De-acum, cu povești despre cărți și despre cei pentru care scrisul a însemnat viață ne vom întîlni doar aici și sper să fac din Cititorul locul unde să poposiți atunci cînd căutați sugestii de lectură ori unde să descoperiți frînturi din opere uitate.

Și am ales 23 aprilie ca dată de relansare pentru că astăzi nu e doar Ziua internațională a cărții, ci și pentru că această zi marchează hotarele de viață și de moarte ale unor scriitori dragi mie: Miguel de Cervantes, William Shakespeare și Gib Mihăescu.

Tuturor celor care mi-ați fost alături de-a lungul acestor ani vă mulțumesc, iar celor care abia descoperiți acest loc vă spun Bun venit! și îmi doresc să-mi fiți însoțitori pe mai departe.



Trimiterea de comentarii nu este, pentru moment, posibilă, dar îmi puteți scrie oricînd.