Stretenia

De Stretenie (sau Întîmpinarea Domnului), sărbătoare a împlinirii unei așteptări, ca să nu uităm, frînturi din poemele lui Ion Pillat.


de Ilarion Lainic · 2 februarie 2017

Stretenia este numele uitat al prăznuirii ducerii pruncului Iisus la templu (Întîmpinarea Domnului), și este, în același timp, parte a hotarului dintre iarnă și primăvară. E vremea cînd iarna nu se-nduplecă sub nici un chip să plece, iar primăvara încă lîncezește, neștiind dacă chiar trebuie să se urnească.

Și-ntr-un asemenea timp pentru cei care-și mai amintesc, pentru cei care încă nu vor să uite, pentru că a doua zi din februarie nu-i doar o sărbătoare a întîmpinării, ci și una a împlinirii unei așteptări, a eliberării, pentru că-n această zi se „întîmpină iarna cu vara”1 și ursul iese din bîrlog să vadă de s-a-nmuiat vremea, pentru că-s semne pe care-am uitat cum să le citim, pentru că ne-am dezvățat să ne mai spunem povești în nopțile lungi de iernă ca să ținem departe duhurile și jivinele nopții, pentru că Dumnezeu alege, de cele mai multe ori, să se-arate în lucrurile mărunte și nebăgate-n seamă, în praful uitat la marginea drumului, și pentru că poezia ne poate încă salva, să ne-amintim cîteva minunate Poeme într-un vers de Ion Pillat:

Am întîlnit azi toamna venind în car cu boi.
Belșug

Sub lună casa albă: o piatră de mormînt.
Casa copilăriei

Nu vorbele, tăcerea dă cîntecului glas.
Artă poetică

În apele strălimpezi zvârl undiţa, prind umbre.
Cer răsturnat

La pasul tău îmi sună vecernii inima.
Clopot de taină

Și frînturi din poate cel mai frumos volum al său și unul dintre cele mai frumoase din literatura română, Pe Argeș în sus:

Să stau, pe cînd afară se stinge orice șoaptă,
Privind cenușa caldă din vatra mea, de-acum –
Și să aud deodată, cu-nfiorare, cum
Trosnește amintirea ca o castană coaptă
Ctitorii

Prin iarnă din cămara zăvorită
Se furișează cald miros de mere,
Readucînd în vremea viscolită
Iar toamna cu trecută mîngîiere,

Cînd sufletul împovărat venise,
Cu tîrna lui de poame și de vise,
În casa amintirilor închise.

Și-n inimi amorțite de-a lor strajă,
Străbat adînc, îmbălsămînd gîndirea,
Cu seva lor fierbînd din nou sub coajă,
Copilărescul dor și amăgirea…

Și-n inimi, viu ca și întîia oară
Te scoli din somn, tu, cel de-odinioară,
Din somnul tău, copil de-odinioară…

Copil de-odinioară

Iar la sfîrșit cîteva versuri din volumul Biserica de altădată, despre cum inefabilul se întrupează, tăcut, în cele neînsemnate, lîngă noi:

Și-n mine, și–n poiană, și pe drum
Deodată s-a întins atîta pace
Că Dumnezeu plutea ca un parfum
De fîn cosit, cînd claia se desface…
Mînăstire

  1. Simion Florea Marian, Sărbătorile la români 


Cilibi Moise: un Nastratin Hogea uitat

Cilibi Moise, vînzător de mărunțișuri prin iarmaroace, își încînta și atrăgea clienții cu aforisme cu iz balcanic-oriental din spița lui Nastratin Hogea.


de Ilarion Lainic · 31 ianuarie 2017
Cilibi Moise

Cilibi Moise (pe numele adevărat Moise Froim) și-a primit porecla de la turcescul çelebi1 - distins, dar și negustor. Născut în 1812, a dus o viață modestă îndeletnicindu-se cu negoțul ambulant atrăgîndu-și clienții prin umorul vioi, sfătos, mușcător adeseori, un umor balcanic-oriental.

Despre el G. Călinescu nota în Istoria literaturii romane de la origini pînă în prezent :

Vînzător de mărunțișuri prin iarmaroace („Marfă ruptă gata, pe-un sfanț bucata“), geniu oral fără știință de carte, el își dicta aforismele de-a dreptul zețarului.

Iar Caragiale își amintea cu nostalgie de cărticelele lui Cilibi Moise citite-n copilărie:

O figură remarcabilă în istoria literaturii noastre sănătoase a fost, fără-ndoială, Cilibi Moise. Iată un tip în adevăr popular, și pe drept cuvînt. Acest — putem avea îndrăzneala a zice — filozof nativ trăia din comerțul ambulant de mărunțișuri, umblînd cu micul său magazin universal, din oraș în oraș, pe la tîrguri. Sosirea lui Cilibi Moise într-un tîrg era un eveniment care făcea totdeuna senzație, pentru că negustorul aducea de vînzare, pe lîngă mărunțișuri, și cîteva cărticele de aforisme foarte gustate de public. Adesea cîștiga cu literatura lui scrisă și cu bonimentul lui spiritual mai mult decît cu negustoria: nu oricine avea nevoie de mănuși, ciorapi, nasturi, gulere și altele; oricine însă trebuia să-l asculte și să ia o cărticică din Pildele și apropourile lui Cilibi Moise, vestitul în Țara Românească.

Cărticelele acelea au făcut multă plăcere copilăriei mele; cu ele am petrecut multe seri într-adevăr încîntătoare, pe atunci cînd începusem să știu citi, și poate nu puțină influență a avut acea citire, și dînsa, asupra spiritului meu.2

Peste zicerile lui s-a așternut praful și puțini își mai amintesc de negustorul sfătos, dar cîteva sînt la fel de proaspete și de mușcătoare ca acum un secol și jumătate.

  • Judecata este o loterie.
  • La 8 decembrie 1866 Cilibia Moise s-a îmbolnăvit foarte rău, s-au apucat sărăcia cu boala la luptă şi, bodaproste, a biruit sărăcia.
  • Trei lucruri nu se pot în lumea asta: peşte fără apă, sat fără cîini şi oraş fără nebuni.
  • Cilibi Moise, mai bine prețuiește pe un cinstit mort, decît pe un hoț viu.
  • Într-o zi, Cilibi Moise a dat de o mare rușine – l-a călcat hoții noaptea și n-au găsit nimic.
  • Sunt unii oameni, care ajută pe șchiopi, orbi și ciungi de frică să nu ajungă ca ei, iar pe un om învățat nu-l ajută, fiindcă știe că n-or să fie ca el.
  • Auz ce ne spun doctorii în medicină – cînd mănîncă cineva mult, se îmbolnăvește. Eu știu mulți care au mîncat milioane și nu s-au mai îmbolnăvit!
  • Unele muieri se gîndesc cum să se mai îmbrace, și bărbații lor pe cine să mai dezbrace.
  • Cilibi Moise se roagă de sărăcie de vreo cîțiva ani ca să iasă din casă numai pînă se îmbracă.
  • Scumpă şi frumoasă este ziua de astăzi, fiindcă ziua de ieri s-a dus şi nu se mai întoarce, dar ziua de mîine nu se ştie, fiindcă este viaţă sau moarte.
  • Un om bogat nu primea în casă niciun prieten, nu lăsa să se apropie de uşa sa niciun sărac, trăia singur; sărăciei făcîndu-i-se milă de dînsul că n-are cu cine să petreacă, intră într-o noapte pe coş şi-i ţinu de urît în toată viaţa sa.
  • Cînd se adună, oamenii vorbesc de bani, de femei, de slujbe, dar nici unul de moarte, deşi este cea mai sigură.

Moartea, luînd chipul tifosului, avea să i se-arate la 31 ianuarie 1870.

  1. titlu de politeță, analog lui chir: celebiu Dumitrache; 2. distins, nobil: celebii dela Fanar AL.; 3. azi, elegant (sens mai ales popular): coconaș cilibiu; 4. Mold. bine făcut, svelt de corn. [Turc. ČELEBI] sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) XN1] 

  2. Ion Luca Caragiale, Cilibi Moise. Cîteva rinduri alese 


Martha Bibescu, frumusețea unei epoci și românismul

Martha Bibescu n-a fost doar una din frumusețile începutului de secol al XX-lea, ci și o mare scriitoare și-o iubitoare a neamului românesc.


de Ilarion Lainic · 28 ianuarie 2017

Suferința este un loc geografic în care ne regăsim cu toții.

La 28 ianuarie 1886 se năștea la București Martha Lahovary cea care prin căsătoria cu prințul George Valentin Bibescu avea să fie cunoscută ca prințesa Martha Bibescu (sau Marthe Bibesco).

„A da o virgină pe mîna unui bărbat e ca și cînd ai da un Stradivarius unei maimuțe“

A fost una din marile frumuseți ale Europei din prima jumătate a secolului al XX-lea cu o prezență misterioasă ce fermeca. A iubit și-a fost iubită, multe din iubirile ei transformîndu-se în bîrfele mondene ale epocii.

În Primul Război Mondial a condus un spital pentru răniți la București de unde, în timpul ocupației germane, trimitea la Iași informații guvernului român.

A scris mult (unele din lucrări le semnează Lucille Duclos) și lucrările ei au fost foarte bine primite. Proust avea să-i declare „Sînteţi un scriitor desăvîrșit, prin­țesă, și asta nu-i puțin cînd, precum o faceţi, prin scriitor înțelegem atîția artiști reuniţi: un prozator, un parfumer, un decorator, un muzician, un sculptor, un poet…“.

În 1923 publică Izvor, țara sălciilor (Isvor, pays des saules) o minunată simfonie despre ce-nseamnă neamul și spațiul românesc. „Cum să nu iubeşti România după ce-ai citit Izvor?“ se va-ntreba Rainer Maria Rilke.

Avea să moară în ziua de 28 noiembrie 1973 la Paris.